joi, 29 octombrie 2009

Prieteni dragi







Deci, au venit Terbistii in tara. Si au si plecat. Ne-am bucurat, ne-am pupat, am depanat amintiri, am schimbat impresii, am mancat buturugi (!!!!), am facut n-spe mii de poze si, datorita lui Flavius, fii-mea a invatat sa mearga de-a busilea. Bineinteles ca timpul a fost mult prea scurt, evident ca gripa i-a doborat cand n-a trebuit, dar speram ca n-au intrat zilele in sac. Caci, parafrazandu-l pe nenea Murphy, cica tre' sa zambim, ca maine nu se stie ce va fi. Asa ca sanatate si spor la lucru, dragii nostri, si sa ne auzim cat de curand!

PS. mai punem poze dupa ce le descarcam. Sa-si aduca aminte si fiica-mea de Maria si Flavius din calculator :)))

marți, 13 octombrie 2009

Am mai fost la un gratar...









...ca sa o sarbatorim pe Alexandra. Din pacate, n-am putut sta pana la sfarsitul chefului din motive de Miruna, dar atat cat a fost ne-am simtit super. Sper sa recidivam cat de curand.

Bune si rele


Pai din cele bune: in Valcea este un nou teatru. Mare, meserias, care te imbie de la o posta sa vii la spectacole. Ceea ce am si facut vreo doua zile la rand. Asteptam cu interes sa vedem cum vor evolua lucrurile din punctul asta de vedere. Oricum, chiar daca inceputurile se simt si in jocul actorilor, ele sunt promitatoare.

Din cele rele: am plecat de la teatru si ne-a oprit politia. Chiar ea!! Organul si-a coborat personalitatea din vehiculul cu luminite ros-albastre (parca) si ne-a intrebat rastit, fara sa se legitimeze, daca am ''iesit cu sorcova'' prin oras. Bineinteles ca ne-a luat piuitul. O fi Loganul nostru saracu' ''tunat'' cu niste luminite prapadite langa faruri, dar nu se compara nici pe departe cu bolizii pustanilor valceni, inecati de boxe, spoilere, eleroane, fanioane si alte -oane la care nu ma pricep... Ca urmare n-am avut replica! Organul (ca nu-i pot spune pe nume fiindca, repet, nu s-a legitimat, cum prevede legea), incurajat de autoritatea pe care o emana asupra bietei fiinte de la volan, ne intreaba si mai obraznic ce avem de gand sa facem: ''va plimbati, asa, cu masina prin Valcea? Va vad om serios, chiar asa!''
Mie imi sare tandara corespunzator. Alex clocoteste in el. Adica ne-a vazut din Sibiu si s-o fi gandit ca ardelenii sunt mai fraieri? Replicam intr-un glas ca suntem in vizita la parinti. Eu injur in gand de ciuda ca n-am si copilul cu mine si imi pregatesc nume de personalitati valcene care ar putea avea impact asupra urechii organului. Nu mai e nevoie. Organul se intalneste cu doi pustani cu care se saluta amical. Pustanii manifesta interes admirativ pentru luminitele Loganului: ''Uite ce are asta la masina! Misto! Da' ce, nu-i voie?!'' Brusc, atmosfera se destinde. Organul ne intreaba inca o data ce facem prin Valcea. Uluiti de memoria sa scurta, repetam si mai taios ca suntem nascuti si crescuti pe taramul asta (ma rog, unii din noi) si ca ne vizitam parintii. Ni se raspunde cu buna-vointa parinteasca: ''Bine, fie, dar sa nu mai umblati asa cu masina, ca nu-i frumos!''. Si atat!

Noroc ca mai am una buna: tot in Valcea se contruiesc parcuri si locuri de joaca pentru copii. Asa, peste noapte. Si in toate spatiile dosnice dintre blocuri. Lunea trecuta erau numai borduri si alei, iar fix peste o saptamana, aparuserea bancile, copacii si felinarele. Inca lipseau cosurile de gunoi, dar nadajduiesc ca nu pentru mult timp. Poza e pe nocturna si nu ne-a iesit stralucit, dar va dati voi seama. Speram sa fie contagioasa boala asta si la Sibiu.

miercuri, 7 octombrie 2009

A mai trecut un an


Si se facura patru de la casatorie!

La multi ani Ava si Marc





Iacata verisorii gemeni ai Mirunei. Si primul chef al fiica-mii ;)

Uite!



Vezi ce stiu sa fac?