Cum s-a votat pe la noi

Reproduc, fara a avea pretentia fidelitatii, un dialog avut la o zi dupa marea votare cu o persoana usor peste 20 de ani:
Persoana: Ai fost la vot?
Eu: Da.
P: Si cum ti s-o parut?
E: Votul sau rezultatele?
P: Rezultatele!
E: Pai, nu-mi convine ca iese parlamentul unicameral.
P: De ce??
E: Cum adica de ce?
P: Pai toate tarile au asa...
E:Da? Care tari?
P: Pai nu stiu, asa o zis la teve...
E: Eu cred ca ar fi mai bine sa fie bicameral, ca sa existe un echilibru, bla bla bla....
P: Ma rog, eu am votat unicameral. Oricum, nu ma intereseaza politica. Si nici nu stiu ce-i aia unicameral, asa ca am votat ca sunt de acord.
E: ........

Cam asa se distrau si ai mei pe seama mea cand eram mica si in toiul unei discutii intre ei se opreau si ma intrebau: "Pai nu?'' Si raspundeam si eu increzatoare:" Pai da!"
Cam asa s-a dus lumea la vot si la noi. Oare cati din cei care si-au luat inima in dinti stiu ce-i ala parlament uni sau bi-cameral? Oare cati au votat pro sau contra fiindca s-au informat si s-au bazat pe o anumita logica? Am vazut la tv o tanti de varsta a treia care zicea ca nu stie exact ce a votat, fiindca ''nu stiu, mama, io carte!" Si atunci cum a stiut sa puna da sau nu?

Nu mai redau discutia despre presedinte, ca n-are rost. Vorba lui Eminescu, ''toate-s vechi si noua toate''. Asteptam cu interes (scazut, ce-i drept) turu' doi.

Noi sa fim sanatosi!

Deci se poate

Cum mergeam noi asa linistiti impingand caruciorul si rugand-o din priviri pe Miruna sa puna geana pe geana, iacata ne opreste un nene imbracat intr-un costum de blugi, cu un rucsacel in spate si calare pe o bicicleta d-aia destul de meseriasa (comparativ cu a mea). Ne intreaba cu o voce mica si un accent ciudat daca vorbim engleza. Obisnuiti cu turistii - deh! capitala culturala, nu? - ne dam de gol ca ''speakuim'' suficient cat sa legam doua vorbe. Si ce ne zice nenea??? Ca asa si pe dincolo (n-am prea inteles, fiindca se tot balbaia) dar n-avem sa-i dam niscaiva banuti pentru food and drink?!? Asta am inteles-o la perfectie si eu si Alex. Schimbam o lunga privire perplexa si-i dam 4 lei. Nenea zambeste cat de cat satisfacut (si oarecum surprins, mi s-a parut). Imi raspunde la ''uere ar iu from?'' ca e din Germania si ca merge de colo-colo si ca n-are suficienti bani pentru nu stiu ce etc. etc.

Ne-am lamurit. Bustean. Bineinteles ca ne trece prin minte ca nenea e un posibil romanas care face haz de alde noi sau un smecheras care cine stie ce placeri dubioase isi satisface in acest fel. Dar preferam sa ne gandim ca se poate si invers: nu numai noi pe la ei ci si ei pe la noi :-p

Paltinis

A fost prima iesire a Mirunei la Paltinis. Acolo, spre deosebire de toamna colorata si vantoasa din oras, e iarna in toata puterea cuvantului, chiar daca stratul de zapada nu depaseste inca jumatate de metru (ochiometric vorbind). Statiunea - o alta mare dezamagire de a mea. Si de data asta, salvarea vine tot de la mama natura. Cu toate astea, macar acolo ai unde sa bei un ceai sau ceva cald, spre deosebire de Vidra, unde toate hotelurile mastodont, desi amplasate intr-un peisaj cel putin la fel de pitoresc ca orice alt corespondent din tarile mult-laudate, sunt terifiant de paraginite.

Una peste alta, la intrarea in restaurant ne-a zambit prietenos un dovleac neaos de Halloween. Noroc ca au avut manele si lautareasca in restaurant, ca altfel gandeam ca am nimerit unde nu trebuie.

Hanul din muzeu

Muzeul Astra din Sibiu este la fel de frumos ca intotdeauna. Mai ales toamna, cand culorile sunt de-a dreptul incantatoare. E poate singurul loc din oras unde am impresia ca sunt intr-un parc dintr-o alta tara. Mai civilizata decat a noastra.

Dar, ca exista si un dar, hanul ala - unde ar trebui sa te relaxezi si sa-ti desfeti si papilele gustative, pe langa simtul vizual - este oricum numai civilizat nu. Si asta nu de azi de ieri, ci de o groaza de timp. Daca aerul tare din muzeu ti-a starnit pofta de mancare, n-ai decat sa te asezi si sa comanzi. Dar ce spun eu? Sa te asezi si sa astepti sa ti se ia comanda. Pentru ca intre timp poti linistit sa consumi mancarica de la pachet, fara teama ca iti strici pofta. Cand in fine vine chelnerul (dupa vreo ora buna) rasufland tot din cauza slalomului intre mese, te fastacesti ca sa comanzi cat mai repede. Constati ca ai mai vrut ceva, dar deja omul cu meniul a disparut din raza vizuala. Las' pe data viitoare. Si mai servesti o portie de asteptare. Nu mult. Inca o ora. Cand deodata, prin panza ochilor holbati de foame, zaresti farfuriile. Dar nu si tacamurile!! Nu-i bai, ai invatat acasa ca poti manca si cu degetele. Doar esti in aer liber. Si-apoi, risti sa mai astepti o juma' de ora dupa instrumente... Deci, cum se zice? A, da! Pofta buna! Si mai veniti pe la noi...

PS. Am crezut ca lucrurile astea se intampla numai mie si lui Alex, fiindca chelnerii ne-au citit ca nu pot lua cine stie ce bacsis de pe urma noastra. Dar cand se umple masa de clienti care de care mai infometati, deja e suspect.