In mijlocul crizelor economice, in valtoarea tornadelor politice, a grevelor, a ''dezmatului bugetar'' si a nemultumirilor cauzatoare de atacuri de cord, iata ca se mai intampla si cate ceva pozitiv.
Am asteptat intalnirea de 10 ani de la liceu cu sufletul la gura. Ii innebunesc pe toti din preajma mea de cel putin doi ani cu trebusoara asta. Si in sfarsit s-a intamplat: pe 29 mai 2010, fosta clasa a XIII-a B, profil Pedagogic din Ramnicu Valcea si-a strans trupele dupa un deceniu de haladuiri prin diverse colturi ale tarii si ale lumii.
Ne-am regasit aproape cu totii (inclusiv singurul baiat - acum barbat insurat si cu copil - care a suportat timp de 5 ani peste treizeci de fete in jurul lui). Un pic mai maturi si mai ''trecuti prin viata'', cu o multime de povesti gata de impartasit, veniti din diverse colturi ale tarii si nu numai, cu sau fara copilasi (produse ale muncii din ultimul deceniu:) ), ne-am intalnit de parca ar fi trecut doar o vacanta de vara peste noi. Ne-am amintit de toate glumele, pataniile, ''facutele'' si ''nefacutele'' din timpul liceului, am spus inca o data ''prezent!'' la strigarea catalogului, am revazut profesori dragi, am varsat o lacrima pentru cei care nu au mai raspuns apelului si ne-am despartit din nou cu promisiunea ca ne vom revedea mai curand decat impune cutuma.
Am fost placut surprinsi sa descoperim ca profesorii isi amintesc de noi in detaliu (la vremea liceului, unele detalii nu pareau amunzante.... acum, insa, da!): de la dracoveniile pe care le faceam in clasa (si eram clasa de fete, cu una bucata exceptie) sau chiar si in afara clasei, pana la chestiunile la care ne pricepeam fiecare si care, la vremea respectiva, pareau ca ne vor ghida pe mai departe.
Una peste alta mi-am (re)amintit ce a insemnat pentru mine liceul. M-am dus acolo dintr-o convingere intarita de parinti, cum ca voi avea un loc de munca asigurat la absolvire. N-a fost sa fie asa, fiindca vremurile s-au schimbat. Din rau in mai rau. Iar sistemul de invatamant nu mai e ce a fost (cum zice un intelept in viata, iarna nu-i ca vara). Dar daca privesc in urma, nu regret o clipa alegerea. Pentru mine nu s-a potrivit niciodata bacovianul ''liceu - cimitir al tineretii''. Peste jumatate din ''toceala'' pedagogica si psihologica mi-o aduc aminte si azi si m-a ajutat in nenumarate randuri in timpul facultatii (si dupa). Cum ziceau multe colege, liceul ne-a format personalitatile. Nu stiu ce inseamna acum varsta liceului pentru adolescentii de azi, dar ma indoiesc ca mai au parte de acel ''quality time'' de care reuseam sa ne bucuram noi.
Una peste alta, oricat ma chinui nu pot sa rememorez decat intamplarile haioase si pline de farmecul adolescentei..... Dirigu' care stia TOT (fara sa exagerez) ce faceam, si ne spunea sa punem burta pe carte, ca altfel o sa ajungem invatatori in cine stie ce loc uitat de lume, unde o sa umblam cu cizme de cauciuc pana la genunchi si sa dam cu bata dupa caini... Profa de romana (fie iertata), care ne obliga sa venim la tinuta, ca doar suntem ''viitoare cadre didactice'' si nu adunaturi de ici, de colo. Profu' de mandolina ne imprumuta unghiera sa scapam de unghiile lucioase si crescute exagerat de la mana stanga, fin'ca ''las' ca te place Georgel si asa, daca vrei sa canti cum trebuie...''. Profa de peda care ne invata cum sa invatam si cum sa-i invatam pe altii: ''Ce faci cu un copil care nu vrea sa raspunda, indiferent de metoda pe care o incerci? '' Istoria...la care chiuleam pe rupte (d-aia sunt si asa as in domeniu.....), matematica avansata pe care o invatam vrand-nevrand (dovada ca unele colege sunt informaticiene), de la algebra, geometrie, analiza matematica, pana la aritmetica de toate zilele care mi se parea cea mai dificila.
Eh...si multe altele (fetelor, daca cititi si va mai amintiti, nu ezitati sa scrieti)
Eu ma opresc aici. Si sper ca peste alti 10 ani sa ne vedem cel putin tot atatia cati am fost acum, la fel de pusi pe glume, la fel de tineri sufleteste si ...trecuti de crize economice.
Imbratisari tuturor!!
