A inceput scoala!!

Uitasem de marele eveniment. Asta pana cand m-am urcat in autobuz dis-de-dimineata. De obicei, autobuzul e plin la orele matinale. Plin de pensionari, plecati pe racoare, sa nu-i apuce canicula pe la cozi de contribuabili.

Si astazi era plin de pensionari. Si de elevi (liceeni). Pensionarii stateau in picioare. Elevii (majoritatea baieti) - labartati pe scaune, ascultand manele la telefon, cu volumul la maxim, ca sa auda toti calatorii.

Macar dialogurile s-au mai schimbat. In loc de "Cat mai ai, draga, pensia?", azi mi-am delectat urechile cu altceva: "Pe cine ai diriga?" "Pai, n-o mai avem p-aia..."

Sa aveti spor(uri) in toate

La MAE s-a decis: angajatii sunt nemultumiti de conditiile improprii de lucru, as spune chiar inumane. Mult stres, mult zgomot, multe dosare (vechi) si, drept urmare, mult praf si un numar infinit de acarieni. Asta fara a socoti antenele si parabolicele care emana tot soiul de radiatii cauzatoare de boli necrutatoare, boli care cu siguranta se lipesc ca raia de omul care trudeste, mai ceva ca un miner, in birourile din MAE. Asadar, oropsitii primesc sporuri! Grase. Pentru a putea lucra eficient.

Acum sa o luam pe rand:
-stresul - e de inteles. Misiuni diplomatice, responsabilitati de tot felul, pregatire psihologica, etc. Mult mai mare decat cel al unui chirurg care trebuie sa fie atent sa nu omoare pacientul.. Concluzie: spor justificat.
-zgomotul - mai mult ca sigur ca e vorba de cel stradal. Solutii? Disciplinarea si educarea soferilor, astfel incat sa nu mai abuzeze de claxon si sa nu ambaleze motorul prea tare atunci cand trec prin fata ferestrelor MAE. Trecatorii sa mearga in varful picioarelor si sa vorbeasca in soapta. Copiii sa nu mai planga fara motiv bine intemeiat. Iar angajatii in cauza, deja stresati, sa inchida geamurile (termopane, cel mai probabil).
Cu siguranta ca institutia e construita in cel mai zgmotos loc posibil si anume pe o strada bucuresteana aidoma cu multe altele din capitala sau chiar si din alte orase. Cu siguranta e mai mult zgomot decat intr-un aeroport. Din nou, sporul e justificat.

Tot la acest capitol, ca o paranteza fara importanta, mentionez ca in universitatea noastra se lucreaza de 8 luni in zgomotul facut de datul gaurilor in pereti si al renovarilor interminabile. Si intr-un praf imposibil de curatat. Ceea ce ma duce la urmatorul punct:

- lucrul cu dosare, si implicit cu acarienii invizibili care misuna pe si prin hartii. Groaznic si teribil de vatamator pentru sanatate. Sanatatea angajatiilor MAE. Regret sa spun, dar au dreptate. Se pune mana pe dosarul prafuit, se ling foile cu degetul inmuiat in saliva (transfer de e-coli), apoi, dupa cum am vazut la fiica-mea, se baga involuntar degetul in nas, in urechi, iar aceleasi maini nespalate freaca ochii obositi si inrositi de praf.

Pentru ceilalti functionari din majoritatea institutiilor de stat nu se pune problema unui astfel de spor, desi dosarele, unele vechi de ani intregi, tapeteaza cu seninatate pereti intregi, iar angajatii au buricele degetelor atrofiate de atata intors la pagini. De ce nu se pune problema? Simplu: acarienii ii cunosc si sigur nu o sa le faca nimic. Au destule victime in MAE.

Spor justificat! Propun sa strangem si noi cate ceva pentru saracii diplomati.

La mare

In sfarsit, am ajuns, mai bine zis am gonit anul asta la mare (la bulgari) cu tot cu copil si vecini (si copiii lor). Cu viteza peste limita in special pe autostrada bulgareasca, incercand sa ne tinem dupa insotitorii nostri. Cu putin noroc, nu ne-a prins nimeni pana la destinatie, si anume Sunny Beach. Unde a fost foarte frumos (si indestulator, din punct de vedere al mancarii, fiindca asta ma durea cel mai mult), dar cam scurt. Numai cinci nopti.
Or'sicat, am dedulcit-o pe Miruna nu numai la plaja, nisip si apa sarata a Marii Negre, dar si la parcul de distractii, plimbare cu trenuletul, cu bicicleta (aia cu patru roti, specifica statiunilor), discoteca, si altele.
Dupa ce am ajuns acasa, diversi ne-au intrebat cum a fost si daca am patit ceva. Le-am zis ca nu, totul a fost in buna regula, oamenii destul de primitori, camera de hotel acceptabila, mancare foarte buna, plaja curata, fara topless-uri si fara mizerie, loc de parcare din bunavointa personalului hotelului, etc etc. Unii s-au mirat si au inceput sa ne povesteasca despre cunostinte care au avut o gramada de probleme pe-acolo, de la furturi de masini, pana la furturi de organe de la copii!

Peste cateva zile, la stiri, aflam ca la un hotel cam din aceeasi zona s-a furat masina unui roman din parcarea cu plata a cladirii gazda. Omul a petrecut si cateva ore in arestul politiei fiindca a facut scandal ca i s-a furat masina. Povestire cu final nesolutionat, inca. Plus atentionarile presei noastre, cum ca bulgarii ''au stofa de hoti, mai ceva ca romanii''. Mi-e greu sa cred ca sunt mai ceva ca noi, dar eu m-as bucura daca si litoralul nostru ar fi macar ca al lor. Pe jumate.

Pana la anul ne interesam sa vedem care sunt modelele de masini preferate de hotii bulgari. Daca Dacia noastra nu e in top, atunci revenim.

Bani aruncati

Pe Valea Oltului s-a reparat drumul. Din nou. Asa ca s-a stat la coada, corespunzator, timp de vreo cateva saptamani la rand, pana cand s-au decis, la un moment dat, sa interzica masinilor mari sa circule pe traseu intre orele 12 si 20. Bineinteles, si noi am avut placerea de a trece prin zona de vreo cateva ori inainte de a se lua masura asta menita sa fluidizeze traficul, cum se zice in limbajul de lemn al rutierilor. Nici n-a durat mult. Vreo ora jumate-doua.

Ultima data cand am stat la coada, asteptarea ne-a fost rasplatita. Am gasit bani!!! Eurocenti aruncati in santul de pe marginea drumului, folosit indeobste pentru colectarea diverselor gunoaie aruncate de soferii trecatori prin civilizatie. Dintr-o ochiada am calculat si am ajuns la concluzia ca daca o puneam pe Miruna sa-i adune, strangeam aproximativ un euro jumatate.

Ne-am lasat pagubasi, mai ales dupa mutra fiica-mii, deloc politicoasa, desigur copiata cine stie de pe la cine. Am auzit ca se apuca de facut autostrada Sibiu-Pitesti. Cu forta de munca din China. Vom fi cu ochii in sapte pe marginea drumului sa vedem ce mai gasim..

Inca una si ma duc

Ieri ne plimbam pe centru. Prin Piata Mica. Pe langa Podul Minciunilor, in fata galeriilor de arta (parca asa se numesc, nu?) stau pe scari palcuri de copii si tineri. La povesti, desigur. Focalizez pe un grup format din trei fete si un baiat - mai mult ca sigur inca de varsta gimnaziului.
Ma cuprinde imediat nostalgia: asa eram si noi pe atunci, stateam de vorba ore intregi cu prietenii sau colegii, fetele se distrau pe seama baietilor (si invers), se spuneau bancuri, ne luam la 'misto' si radeam de ne imprastiam.
Tot cu ochii la ei, il vad pe baiat - un copil destul de mic de statura care cu siguranta ca inca n-a facut cunostinta cu lama de ras - cum se repede si o saruta pe una din fete. Destul de experimentat, zic eu...Na, acum, asta e, in zilele astea, copiii sunt mult mai precoce. Ce sa-i faci...acum cativa ani, cand eram noi ca ei, un pupat pe obraz era subiect de barfa saptamani intregi...

Mai trag un pic cu coada ochiului. Lucrurile par sa fi revenit pe fagasul normal. Se rade si se glumeste iar. Hopa! Baiatul are o cutie de bere in mana. Si fetele la fel! Fiecare cate una! Cu alcool!! Tuspatru sorb fericiti cate o gura...destul de des, dupa parerea mea (eu, care n-am reusit niciodata sa beau o bere intreaga....)

Eu stiam ca este interzis sa se vanda alcool minorilor. Mai mult, nici adultii n-au voie sa bea asa, pe strada, decat in spatiile special create pentru astfel de activitati. Oare nu miros a bautura cand se duc acasa? Oare parintii nu vad nimic ciudat in comportament?

Copiii cu berea se iau la o intrecere de scuipat. Deosebit!! Dupa care se ridica si pleaca, razand zgomotos si calarindu-se unul pe altul. Fiica-mea se joaca ''cucu-bau'' cu bunicul.

Pe mine ma ia cu lesin...

Copilarie

Mi-e dor de copilarie. Acea copilarie frumoasa, lipsita de griji, cu multimea de mofturi copilaresti, cu prietenii cu care azi ma intelegeam de minune (o zi da, una ba, in functie de cum ne mergea la joaca), cu desenele animate pe sponci pe care le vedeam o data pe saptamana (aproximativ 10 minute), mi-e dor de diafilme (!! le mai tineti minte?), de strigatele parintilor "Hai la maaasaaa!!!'" si vesnicul raspuns "mai stau un piiiiic" sau "nu mi-e foaameeee", de fascintia pe care o aveam pentru animalute de tot felul (pana acum cateva saptamani n-am vazut niciodata pe viu un paun cu coada rasfirata, decat la televizor sau in poze), de taraitul de la usa si de vocile subtirele "sar'mana, il lasati pe cutare sa vina p-afara??", de povestile de la pickup, de jocurile de la ''banca din fata blocului''.

Voua nu vi se face dor?

FITS 2011

Normal ca nu puteam sa omit sa postez cateva poze de la festivalul de teatru de anul acesta. Desi am alergat cu sufletul la gura in fiecare dupa amiaza ''down town'', cum zice fiica-mea, am impresia ca am vazut mai putine spectacole de strada (ca alea din sali sunt inaccesibile deocamdata pentru noi), comparativ cu anul trecut. Cred ca nu ne-am sincronizat prea bine. Oricum, ca in fiecare an, festivalul de teatru e ca o oaza de relaxare si o modalitate de a-ti ocupa timpul (si mintea) cu altceva decat cu problemele crizelor in care ne scaldam zilnic. Am ascultat muzica buna, ca de fiecare data, ne-am distrat pe la diverse reprezentatii comice si nu numai, ne-am simtit bine in mijlocul torentelor de vizitatori/spectatori, si, judecand dupa sunet, am apreciat pozitiv si artificiile (vizual, nu ne putem pronunta...)
Din fericire, se pare ca seria spectacolelor continua. Nu stiu cu ce ocazii, dar nici nu conteaza. Si ca sa fac publicitate corului Caedonia, luni, 13 iunie, ora 19, sala Thalia - este seara Mozart!! (gratis, by the way).
Vom fi si noi acolo...in public, desigur...:(

Si apropo, ce faceti vara asta?

Nu mai zic...

Zilele astea am vrut sa scriu cate ceva despre super-emisiunea adoptata de la altii (cu intentii bune, desigur) referitoare la talentul romanilor. Care exista, pe ici pe colo, si anume in punctele esentiale. Dar cand am vazut ca romanii au talent, dar habar n-au sa voteze, m-am enervat din nou si am renuntat la orice prezentare de opinie pe blog. Plus ca am stat pana tarziu in noapte sa urmarim deznodamantul. Ne asteptam, fireste, sa nu fie cel pe care mizasem, dar nici chiar asa, adica cel mai cel dintre toti talentatii sa fie un adolescent tip Eminem (desi fooaarte departe de original), cu o poveste sociala.
Insa,intrucat nici noi si nici ceilalti indignati din cercul nostru de cunostinte (la fel ca multi altii, cel mai probabil) nu am pus mana pe telefon sa votam (ca e cam scump, ce-i drept), n-avem de ce sa cartim acum. In stilul nostru mioritic (mai avem si alte stiluri specifice, dar nu-mi vin acum, la repezeala), ne-am dat cu parerea, am comentat, am vociferat, am criticat, iar de ales au facut-o altii. Oare asa a mers si votarea politicienilor? Hm...
Drept urmare, ca sa nu las postarea fara o poza, afisez una de aseara, de la ziua unui prieten. Cu copii...ca asta ne doare cel mai mult.

Paste Fericit!

A venit (si a si trecut) Pastele si anul asta, cu tot tacamul: lumina Invierii, oua, mancare cat cuprinde, iepurasi, pomi infloriti (n-avem inca poze) si voie buna. Asadar, cum se spune, cand o fi mai rau, asa sa ne fie.
Va uram sanatate tuturor si sa va bucurati de Sfintele sarbatori pascale.

Catre BV 77 LUS

Ne-am nimerit impreuna pe aceeasi strada. Erai un BMW frumos ca din revistele de specialitate, cu o culoare cameleon (verzui-maronie) care iti lua ochii de departe. Ne-am tinut un pic dupa tine, scotand sunete sincer admirative. Cand deodata vedem ca incetinesti in plina strada sibiana a Cisnadiei. Usa din dreapta-fata se deschide suav si o mana de gen nedefinit arunca o cutie de carton goala (probabil de ceva dulciuri sau servetele, nu ne-am putut da seama exact), care se rostogoleste dezamagita spre marginea caldaramului. Nu era nici un cos de gunoi prin preajma, dar asta nu a contat pentru tine. De la inaltimea ta, poti sa arunci orice si oriunde, ca nimeni nu se supara...

Ne-ai lasat un gust profund amar si o dorinta de nestapanit de a trece cu varful cheii de-a lungul si de-a latul portierelor. Dar ne-am pierdut in norul de praf pe care l-ai ridicat in urma ta...

Nu-i nimic...se va gasi cineva care sa faca curat dupa tine. Si speram ca ne vom mobiliza cat de curand, noi ceilalti, sa curatam strazile de d-astia ca voi.

Sus la munte

Am fost (mai de mult, ce-i drept) la munte la Paltinis. Spre incantarea fiica-mii, pe care abia-abia am smuls-o din mijlocul schiorilor.
Am descoperit si o partie noua de schi, inclusiv una pentru micii incepatori (asa ca mine :)). Daca as fi fost o impatimita a sporturilor de iarna, cu siguranta m-as fi inghesuit si eu putintel printre specialisti (care, intre noi fie vorba, aveau o medie de varsta indecent de mica, in comparatie cu noi...). Poate la anu'...

Despre virtuti de tot felul

De curand am fost implicata intr-o conversatie constructiva in care mi s-a spus ca sunt ''rea, egoista si banuitoare''. Nu conteaza cine, unde, cum, cand si de ce. Cert e ca am fost atat de socata, incat cateva zile am dat marunt din buze si am povestit cu mine insami, intorcand pe fata si pe dos ce-mi puteam aduce aminte din dialog. Asta e problema zodiei, cred, ca in astfel de situatii, rare, de altfel, nu sunt suficient de agera sa dau replici la minut...

In urma analizei sintactice, morfologice si a altor -ice, am decis ca ma agit degeaba, si ca de fapt, in lumea de azi, epitetele de mai sus sunt niste virtuti.

Pai, sa fii rau inseamna, conform DEX, sa ai o inclinatie spre a face rau altora, sa fii plin de venin, dusmanos etc. Aici trebuie sa recunosc ca nu ma regasesc...cel putin nu intentionat. Cu toate astea, cati nu sunt ''rai'' in ziua de azi? Sunt rai ca sunt ambitiosi, ca aspira la mai mult, ca vor sa se perfectioneze (fara a calca, machiavelic, peste ceilalti), sunt rai ca sunt stricti si rigurosi, fara sa aplece urechile in dreapta si in stanga, iar lista poate continua.

Cat despre egoism, aici admit, dupa cum zice si o prietena care, intamplator, este si psiholog, ca sunt egoista. Daca stau si ma gandesc bine, pana si iubirea vine tot din egoism, fiindca iubim ca sa nu fim singuri, sa fim fericiti, impliniti si asa mai departe.

Iar cu banuiala / suspiciunea si aici e o poveste cu cantec. De mici am fost invatati sa nu avem incredere in straini, sa nu povestim ''tot din casa'', sa fim atenti ce si cui spunem. Poate ca nu e tocmai crestineste, dar e obligatoriu intr-o lume in care se fura ca in codru, in care copiii sunt violati, in care risti sa fii omorat pe strada pentru un telefon mobil. Mai mult, nu vi s-a intamplat niciodata sa va fie inselata increderea de cei la care va asteptati mai putin? Eu una sunt destul de patita.

Inchei, ca nu mai am timp de stat la povesti, si promit ca de acum inainte sa fiu si rea, si egoista, si banuitoare.

Cu drag,

Aceeasi